Vrei să faci ropejumping?

By  |  1 Comment
Vorbeam pe skype cu o prietenă şi primesc aşa o întrebare: „Vrei să faci ropejumping?” 🙂 Prima mea reacţie a fost „Nu, nu, nu, mi-e frică, dar….. aş vrea :)” şi imediat a început bătălia dintre dorinţă şi frică. Eram atunci într-o perioadă mai dificilă, într-o depresie şi tot spuneam că vreau schimbări, vreau ceva nou în viaţa mea, dar nimic nu făceam, doar mă plângeam.
Aici se potriveşte fraza „Ai grijă ce-ţi doreşti, că ar putea să se îndeplinească”.
Vrei să schimbi ceva în viaţa ta, începe să faci ceva nou!
Am avut 3 zile la dispoziţie să mă documentez şi să mă pregătesc moral. M-am uitat pe net mai multe la sărituri. Prietena mea, „nebună”, mi-a povestit experienţa ei, m-a încurajat mult, iar pentru asta îi mulţumesc din suflet :).
 Ropejumping – săritura cu frînghia 🙂 În Moldova avem o echipă de băieţi, pasionaţi rău, îndragostiţi de zbor, care oferă tuturor curajoşilor, doze mari de adrenalină. Săriturile se organizează în Dănceni, de pe Casa Vinificatorilor.
 Am ajuns acolo, am urcat scările, pînă la etajul 16 şi s-a început aventura 🙂 Emoţii nebune, noi şi necunoscute. În telefon îmi cînta Metallica – Nothing else matters, în cap era o dorinţă mare de schimbare, iar prin sînge curgea o tonă de adrenalină, echipată şi gata de zbor. Mi-am adunat toate forţele, mi-am făcut vînt şi am făcut pasul în gol. Într-o secundă zburam, ţipam de fericire, simţeam cum sufletul se eliberează şi îşi deschide noi orizonturi. Am aterizat cu sufletul curat şi plină de viaţă, cu muuult mai mult curaj!
De atunci am un nou motto „Take it easy, and be happy” :). De atunci nu mai complic lucrurile, le iau uşor şi viaţa a devenit mai frumoasă :).
Iată şi săritura mea 😉
 sursa foto: facebook.com, grupul ropejumping.md

Comentarii

1 Comment

  1. Pingback: +30 de gânduri la început de an - Orheianca.eu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *