+30 de gânduri la început de an
Am scris aceste rânduri imediat după ziua mea, dar tot nu vroiam să le fac publice, acum parcă e momentul potrivit pentru gânduri bune 😉 . În acest an nu mi-am scris wish list-ul, vreau să trăiesc prezentul şi să mă bucur de viaţă.
—
Cu vreo două săptămâni înainte e ziua mea, a încercat să mă viziteze o „bătrână” depresie și vroia să se țină de mine insistent. În unele seri chiar a reușit să-mi țină companie, dar n-am lăsat-o să-mi invadeze sufletul prea mult timp.
E greu de acceptat că cifrele din buletin, plus cele din calendar se asociază într-o formă rotundă. De pe la 24 m-am oprit din număratul anilor și nici nu băgam în seamă cifrele care se tot schimbau la fiecare 23 iulie, dar în acest an a fost altfel.
Vârsta din buletin e o doar una fizică, pământească, iar universul din sufletul meu funcționează după alte reguli și mecanisme 🙂 .
Am stat mult și m-am gândit ce au însemnat acești 30 de ani pentru mine și am adunat o listă de lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului.
1. Cel mai mare dușman al meu sunt eu. (Nu mai caut vinovatul pentru eșecurile mele, l-am găsit deja.)
2. În viață poți să le faci pe toate, dacă ai curajul să lupți și să muncești pentru visul tău. (Nimeni nu îți va îndeplini visele mai bine decât tine.)
3. Cea mai bună pedeapsă pentru cei care ți-au făcut rău este să-i ierți. (Răzbunarea e arma proștilor.)
4. Familia e cea mai mare valoare pe care o avem. (Nu ne alegem părinţii şi fraţii, ei merită toată recunoştinţa şi dragostea noastră.)
5. Oamenii cu sclipire în ochi, cu pasiune în suflet și vibrații pozitive merită mai mult loc în viața mea. (Pe o parte dintre ei îi consider prieteni şi le sunt recunoscătoare că fac parte din viaţa mea. Încerc să țin legătura cu ei, chiar dacă mai mult online.)
6. Prezentul se trăiește fără regrete. (Fiecare zi e o foaie albă, care așteaptă să fie scrisă cu cele mai interesante texte. Clipele trăite intens se transformă în cele mai frumoase amintiri.)
7. Ești sănătos, dacă ai gânduri curate. (Când eram dominată de gânduri negative, mă simțeam captivă în propria închisoare, în care era pornit sistemul de autodistrugere.)
8. Vrei schimbări în societate? Începe de la tine, fii tu schimbarea pe care o aştepţi. (Societatea e formată din oameni ca mine şi ca tine, noi suntem responsabili de ce se întâmplă în jurul nostru.)
9. O carte citită e o cărămidă clădită pe zidul cunoaşterii, iar una citită într-un moment de tristețe face bine sufletului. (Aș vrea să-mi fac mai mult timp pentru citit în acest an.)
10. Sportul trebuie să ocupe mai mult loc în programul meu. (Sporturile extreme contribuie la resetarea priorităților.)
11. A găti şi mânca gustos, dar şi sănătos poate fi e o adevărată artă. (Îmi place să experimentez în bucătărie, iar cea mai bună mâncare e cea gătită cu dragoste.)
12. Călătoriile îţi resetează viaţa, te transformă şi te ajută să te redescoperi. ( Urcatul pe munte face ordine în gânduri și dă liniștea mai tare.)
13. „Nu mințiți poporul cu televizorul!” (Am renunțat la TV acum un an și mă simt mult mai liberă în gândire. Nu mă las afectată de toate știrile negative și de propagandă, care au scopul să ne manipuleze viaţa.)
14. Oamenii, mai devreme sau mai târziu, te vor dezamăgi și vor pleca din viața ta. (Asta depinde de gradul meu de așteptări față de ei. Dezamăgirile sunt direct proporționale cu așteptările.)
15. Frumusețea nu se măsoară în tonele de machiaj și prețul de pe etichetele hainelor. Feminitatea vine din interior, e parfumul câmpului de flori al sufletului meu. (Mă simt cea mai frumoasă, când îmi sclipesc ochii şi sufletul zâmbeşte.)
16. Bărbaţii sunt diferiţi, ei au alt sistem de gândire şi văd lucrurile altfel, faţă de cum le vedem noi, femeile, iar asta ne face viaţa în comun mai interesantă. (Am învăţat multe de la bărbaţii din viaţa mea, şi bune, şi rele, dar cel mai mult am învăţat cum să iubesc.)
17. Responsabilitatea, Punctualitatea și Corectitudinea sunt pilonii de bază într-o colaborare de succes.
18. Banii sunt un mijloc de ați îndeplini visele. (Cu cât sunt mai mari visele, cu atât ai nevoie de mai mulți bani și tot atât de mult trebuie să muncești pentru ei.)
19. Hainele mamei purtate de tine, te inspiră. (Am descoperit în acest an câteva haine de-ale mamei mele şi mi-am propus să păstrez câteva pentru fata mea. Legătura cu mama devine mult mai puternică peste ani şi devine din ce în ce mai frumoasă.)
29. Dragostea la 30 e mult mai frumoasă, e simplă, fără multe întrebări şi trăită intens.
30. A fi mamă e o binecuvântare, iar copilul e un dar suprem. Lia-Anastasia e miracolul vieții mele și sursa mea de inspirație.(Ascultă ce zic copiii, ei au sufletul curat și pot să te înveţe cum să te bucuri de viaţă în fiecare zi.)
În acest an am întâlnit mulţi oameni noi, ciudaţi, frumoşi, deştepţi, înţelepţi, haioşi, naivi, fricoşi, pesimişti, curajoşi, pozitivi, creativi, proactivi, visători, pragmatici, cu verticalitate, cu diferite viziuni asupra vieţii, pe care i-am tratat cu respect, chiar dacă o parte dintre ei mi-au demonstrant că nu-l merită. Comportă-te cu cei din jur, așa cum vrei să se comporte ei cu tine. Oamenii au tendința să copie ce văd şi bine ar fi să copie gesturile frumoase.

PC: Cristi Dorombach
Îţi doresc un an aşa cum îl meriţi!