Să alegem un nume pentru cascada din Orhei (sondaj)

By  |  0 Comments

În acest articol am scris despre cascada din Orhei, pe care am văzut-o pentru prima oară îngheţată şi despre faptul că ea nu are un nume. Astăzi dimineaţă am făcut o plimbare până la ea şi m-am gândit că trebuie s-o botezăm cu adevărat şi să facem din acest loc o atracţie turistică, s-o promovăm, s-o protejăm şi s-o păstrăm curată.

casdaca din Orhei iarna 2017

Dăcă pe 9 ianuarie nu era nicio urmă de om lângă cascadă, azi m-am bucurat să văd că a fost vizitată de mai multă lume.

Am revenit acolo, cu echipa de la CTC Moldova şi membrii Clubului Terra Valahia pentru a filma un reportaj despre descoperirile noastre din timpul iernii. (Despre prima mea experineţă Off Road puteţi citi aici.)

selfie-cascada-din-orhei

Timp de aproape 2 săptămâni, cascada noastră a apărut în presa online aici şi aici, într-un reportaj video, dar şi într-un clip.


Am fost să văd unul dintre izvoarele care alimentează cascada şi mi-am amintit de Aurica Doagă, Dumnezeu s-o odihnească, în memoria căreia a fost amenajat acest izvor. Ar trebui să le fim recunoscători părinţilor ei că au avut grijă de el, iar astăzi, apa izvorului se transformă în cascadă.

Mi-aş dori ca locuitorii Orheiului să conştientizeze faptul că acest loc pitoresc este al nostru, iar de frumuseţea şi unicitatea lui suntem direct responsabili. Să ştim să-l păstrăm curat!

PC: Victor Garştea

PC: Victor Garştea

La primăvară voi organiza un picnic la cascadă, unde aş vrea să sădim floricele şi să-l amenajăm. Locul meu secret de meditaţie, nu-l mai ţin doar pentru sufletul meu, vreau să devină o atracţie turistică şi să inspire cât mai mulţi turişti, aşa cum m-a inspirat pe mine de-a lungul anilor.

SONDAJ

Daţi click aici şi votaţi varianta preferată sau veniţi cu alte propuneri.

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *