Mircea Ţîra – orheianul care știe ce vrea

By  |  0 Comments

Primesc o plăcere enormă când întâlnesc persoane cu aceeași energie și vibrații, dar mai ales când sunt orheieni. Pe parcursul vieții am întâlnit diferiți oameni, o parte din ei fără vocație, fără o idee clară ce vor să facă în viață, dar povestea de mai jos nu e despre așa un om ;).

Pe Mircea Ţîra l-am cunoscut acum câteva luni și din câteva vorbe i-am simțit starea. E genul de om visător, cu picioarele pe pământ, mereu în căutare, dornic de schimbări, care își trăiește viața intens și știe unde vrea să ajungă. Când am aflat că are doar 23 de ani, nu-mi venea să cred. E atât de tânăr, dar deja are multe activați în spate, demne de toată lauda și are planuri mărețe. Așa am decis să-i cunoașteți și voi povestea.

Mi-a spus că a avut cea mai frumoasă copilărie, a hoinărit pe toate dealurile și malurile Răutului. Cariera, ”Izvorul Cucului”, malul nemților și malul rușilor erau doar câteva din destinațiile preferate a băieților din gașca lui. (Pentru mine acele zone sunt cele mai pitorești din Orhei).

Până în clasa a noua nu se prea trăgea la carte, abia la liceu s-a produs marea transformare. Încurajat de sora sa, Dorina, care își făcea studiile la București, a ales să se pună cu burta pe carte, să învețe și sa ajungă și el la facultate în România.

Mircea si Dorina

Îi place să-și pună obiective mărețe și să le atingă. A învățat mult, a luat BAC-ul cu brio și așa a ajuns să fie student la SNSPA București. Atunci a înțeles secretul succesului: când știi unde vrei să ajungi, crezi în visul tău, muncești mult și doar așa devii învingător.

La București nu putea să stea locului, așa că s-a implicat în toate activitățile studențești, până a descoperit Organizația Studenților Basarabeni în România (OSB).

600205_4585155840802_1867691503_n

Ambițios din fire, cu un caracter de lider, a ajuns repede să fie remarcat și apreciat, iar în anul III de facultate a fost ales președintele OSB. În perioada mandatului său a trezit dragostea de teatru în rândul studenților basarabeni, mulți dintre ei au mers pentru prima oară în viața lor la un spectacol. OSB-ul e portavocea studenților basarabeni în România, ajută studenții din anul I să se adapteze prin campania ”Adoptă un boboc”, organizează festivalul ”Zilele Basarabiei” și provomează tot ce e legat de Basabaria în România.

Mircesa Tira - presedinte OSB

După absolvirea facultății a revenit în Moldova, s-a angajat la o întreprindere privată, la un job ordinar, dar n-a rezistat mult. Mircea vroia activitate, implicare, un spațiu unde să se manifeste și așa a ajuns la Centrul Cultural Vatra. (Acum ați aflat cine stă în spatele activităților de la Vatra ;). )

Mircea Tira

Deși vede foarte multe minusuri în Moldova, nu vrea să plece de aici. I-ar plăcea chiar să se întoarcă în Orhei. Nu vrea să-și crească copiii în metrouri, dar își dorește să le ofere o copilările adevărată, plină de aventuri cel puțin așa cum a fost a lui. Ar vrea se bucure de diminețile în care te trezesc cocoșii, iar seara să adoarmă sub serenadele brotacilor de pe malul Răutului.

Mircea Tira - acasa

Vrea să se manifeste în plan de afaceri, în timpul apropiat vrea o afacere proprie, tot aici în Moldova, poate chiar în Orhei. Mi-a spus că acum nu este interesat de politică, dar simt că peste câțiva ani tot va fi tentat să se implice. Poate, de ce nu, să devină primar al Orheiului ;).

Nu reinventează roata, se inspiră de la oamenii de succes, încearcă să învețe pe greșelile altora și îi reușește. Etalonul său în viață e bunelul Dumitru, de la care a învățat sensul cuvântului demnitate, respect și dragoste de neam. Domnul Dumitru Țîra are o istorie demnă de un articol aparte, e cetățean de onoare a Orheiului, a fost deportat în Siberia, s-a întors acasă, a construit 8 case și-a ajutat toată familia, iar la ai săi 84 de ani își scrie memoarele la insistența nepoților.

1176226_10200102042227691_294190946_n

Când nu știi unde vrei să ajungi, nu contează pe ce drum mergi. Stabilește-ți scopuri, vise, obiective și mergi către ele.

Mircea Țîra e un haiduc al Orheiului, care știe ce vrea și sunt sigură că va face multe pentru țară și pentru orheienii săi. Merită toată susținerea și admirația noastră.

foto: din arhiva personală

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *