Israel. Ierusalim. Mormântul Sfânt. Impresii. Emoții. Trăiri.
M-am întors dintr-o călătorie din Israel, unde am plecat fără mari așteptări. Pe primul plan am pus confortul mamei (asta a fost prima ei vacanță mai departe de România și Ucraina, primul ei zbor cu avionul, etc.), iar preocuparea mea de bază era să am grijă de ea, dar habar nu aveam ce urma să mi se întâmple.
*(Am scris acest articol dintr-o răsuflare, în care mi-am pus sufletul pe tavă. Îl puteți trece cu vederea dacă nu vă interesează subiectele mai sensibile.)
Deși nu sunt o persoană foarte religioasă, cred într-o forță divină și îl am pe Dumnezeu în suflet, de aceea așteptam cu nerăbdare să ajung la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în speranța că mă voi contacta la „wifi-ul divin” (glumă internă 😀 ).
În această călătorie am ajuns de 3 ori la mormântul sfânt și de fiecare dată am trăit experiențe diferite.
Prima vizită a fost mai mult turistică, decât religioasă. Am stat la coadă vreo jumătate de oră (poate și mai mult), iar în tot acest timp mă gândeam la viața mea de până acum, la oamenii dragi, la dorințele și regretele mele. 
În tot acel timp cât am stat la coadă am făcut un recensământ al trăirilor mele de până acum și când mi-a venit rândul să intru să mă rog, atunci mi s-au blocat gândurile. Niciodată în viață nu am putut să formulez o dorință, o rugăciune, un gând, pur și simplu a fost liniște.
Când am ieșit de acolo și am spus unui coleg că mi s-au blocat cuvintele, atunci el mi-a spus o frază care m-a marcat: „Poate nu trebuia să ceri, poate trebuie să mulțumești?”
Atunci am înțeles că eu nu am probleme, că viața mea e fantastică, că sunt o norocoasă și am toată viața înainte să muncesc pentru visurile, dorințele și obiectivele mele. (Nu e loc pentru ”niorlăieli”.)
Sunt sănătoasă, sunt aptă de muncă, am cunoștințe și abilități destule ca să excelez, am o poftă de viață nebună, am liniște și armonie în suflet, am prieteni adevărați, am un acoperiș deasupra capului, am două joburi acum, am atâtea planuri, am tupeu, am curaj, am ambiție, am o familie care mă iubește, am un copil extraordinar. Ce motive aș avea să mă plâng?
Am văzut în biserică mulți oameni bolnavi, oameni triști, îngândurați, oameni care plângeau. Uitându-mă la ei am conștientizat că trebuie să fiu recunoscătoare pentru cine sunt acum.
Chiar și pentru cei care sunt departe de religie, acel loc e unul cu totul special. Nu cred că pleacă cineva de acolo așa cum a venit și aici mă refer la emoții.
Simți energia a milioane de oameni care și-au plimbat durerile pe acolo.
La piatra ungerii Isus Hristos am simțit poate cel mai ciudat sentiment de până acum. L-am asociat cu frica, dar nu era o frică ordinară, era ceva mult mai profund. Mi-a amintit de acel moment magic înainte de săritura cu ropejumping, moment de intensitate maximă, când frica și curajul se bat cap în cap și înțelegi că ce va urma va fi ceva wow. 
Poate a fost frica de necunoscut, de viitor, de ce va urma după pasul plin de curaj?
În viața mea am avut mai multe acte de curaj când am pășit în necunoscut, iar rezultatul a depășit cu mult așteptările.
De aici vine una dintre frazele mele preferate: „Când vrei să ieși dintr-o stare, acționează, nu aștepta să se schimbe lucrurile de la sine!”
În acest infotrip am fost 50 de persoane, printre care și oameni care au mai fost la locurile sfinte, iar 3 dintre ei planificau să plece la slujba de noapte care se ține în fiecare sâmbătă spre duminică. Ei mai aveau un loc în mașină și nu știu de ce s-au gândit anume pe mine să mă ia cu ei.
Deși, recunosc, în alte circumstanțe nu știu dacă acceptam o astfel de propunere, să mă duc la miezul nopții, cu 3 necunoscuți, la un obiectiv turistic, într-o țară necunoscută. Doar că aici nu era vorba de un „obiectiv turistic”, ci de un loc sfânt, poate cel mai important loc pentru toți creștinii din lume – mormântul sfânt.
Așa am ajuns la 12 noaptea încă o dată la mormântul sfânt. De această dată nu mai eram doar niște turiști curioși, eram 4 oameni care au venit să se roage, să-și caute răspunsuri și să mediteze.
De această dată am stat mai mult, am reușit să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot și atunci am simțit o stare de eliberare, am ieșit mai ușoară și liniștită. Nu simțeam nevoia să vorbesc cu nimeni. Eram doar eu cu gândurile mele.
Imediat după ce am ieșit de la mormântul sfânt, am simțit o căldură în palme, în piept și pe creștet. Mă frigeau palmele atât de tare că nu le puteam atinge unde de alta. Am apropiat mâna de un coleg și mi-a spus că simte și el căldura.
Acest moment magic, de intensitate maximă, a fost cea mai specială trăire a mea de până acum! Mă simțeam foarte ciudat, parcă îmi venea să plâng, dar lacrimile ar fi fost prea mici că să exprime emoțiile trăite de mine. 
Am plecat în Israel cu câteva întrebări la care speram să-mi găsesc răspunsurile și acele răspunsuri au venit surprinzător de repede.
Trăiește-ți clipa, simte puterea prezentului, bucură-te de fiecare moment, aici și acum, savurează-l și trăiește-l cu adevărat, fără regrete!
Am înțeles că viața mea depinde doar de mine, nimeni nu este responsabil pentru fericirea mea. Oamenii vin și pleacă din viața mea, iar fiecare își alege locul în sufletul meu. Nu poți ține pe nimeni cu forța în viața ta, poți doar să înveți niște lecții din interacțiunea cu ei.
Dacă până acum eu eram acea care vorbea mai mult, acum am început mai mult să-i ascult pe alții.
Nu mai țin supărare pe nimeni, am lăsat toate dezamăgirile și regretele în trecut, iar asta m-a eliberat cu adevărat.
Iubesc viața și încerc s-o trăiesc frumos și cu intensitate! Ofer iubire, afecțiune, grijă și suport, fără a cere ceva în schimb, or aceasta este adevărata libertate spirituală!
Nu te costă nimic să fii bun, să fii empatic, să fii receptiv, să-ți pese de oamenii din jurul tău și să-i iubești!
Iubirea e cel mai frumos sentiment pe care îl putem trăi. Fără iubire suntem doar niște roboți fără suflet, cu ochii triști și cu inima rece.
Scriu acest articol mai mult pentru mine, că să-mi amintească de acele clipe trăite intens, dar și pentru voi, cititorii mei dragi, poate vă inspir să ajungeți într-o zi în Țara Făgăduinței și cine știe, poate vă găsiți și voi răspunsurile la întrebările sufletului.
Va urma și un articol despre destinațiile turistice din Israel cu bune și cu rele, dar până atunci am simțit că vreau să împart cu voi aceste trăiri unice.
Israelul e țara care trebuie vizitată măcar o dată în viață, atât pentru locurile sfinte, cât și pentru alte obiective turistice unice.
Aș fi curioasă să aflu și poveștile voastre după ce ați vizitat mormântul sfânt. Cum a fost, ce ați simțit?
P.S.: Vreau să le mulțumesc și celor 3 necunoscuți, care între timp mi-au devenit prieteni, pentru că m-au invitat să merg cu ei în acea noapte. Noapte care mi-a schimbat viața!
