Impresii de la Gala Voluntarilor din Orhei 2017

By  |  0 Comments

Pe 13 decembrie 2017, în Orhei, s-a desfășurat Gala Voluntarilor din Orhei, eveniment ajuns la a 5-a ediție. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Tineret Orhei în parteneriat cu Serviciul Tineret și Sport Orhei.

Din păcate, nu am putut onora invitația la Gala Voluntarilor din Orhei 2017, așa că am rugat-o pe Nadejda Grițco, una dintre premiantele din acest an, să-și împărtășească impresiile de la eveniment. Textul de mai jos aparține integral Nadiei.

”Voluntarii sunt plătiți în șapte cifre…ZÂMBETE! Aceștia nu primesc recompensă monetară nu pentru că nu au valoare, dar pentru că sunt de neprețuit„ ne spunea Sherry Anderson. 

Pot să spun că a fost pur și simplu magic, atâți de mulți tineri care au început deja calea lor în acest domeniu, tineri care sunt gata să schimbe localitățile de unde provin, să le îndrume spre prosperitate. În cadrul galei au fost nominalizați voluntarii care au depus timp pentru a crea lucruri frumoase, lucruri ce vor rămâne în inimile oamenilor mult timp.

Am avut enorma plăcere să particip pentru prima dată la acest eveniment, neștiind ce mă așteaptă. Mă bucur enorm de mult că am fost nominalizată ca Voluntar activ care depune efort și creativitate în activitățile ce le desfășoară, am rămas plăcut surprinsă de acest gest, care mi-a creat noi țeluri pentru viitorul apropiat. 

Evenimentul a avut parte de o organizarea structurală și destul de clară, începând cu atmosfera din local până la emoțiile ce le-au emanat coordonatorii noștri dragi. Vă asigur că n-am ajuns la așa succes de una singură, ceea ce-am dobândit este doar o parte efortul depus de mine zilnic, cealaltă jumătate sunt oamenii minunați de la Centrul de Tineret Orhei, care sunt mereu alături cu o încurajare. Ei sunt persoanele care prima dată mi-au arătat ce e voluntariatul, cu ce se mănâncă el și tot ei m-au ajutat să mă dezvolt ca persoană civică în societate.

Această echipă de oameni minunați sunt o familie ce ne iubește pe toți, necondiționat. Este o echipă care ajută foarte mult tinerii din raionul Orhei, oferindu-le enorme oportunități. 

Evenimentul a rămas întipărit în inimile fiecăruia, acest lucru o pot confirma cei prezenți la Gală și care au fost de acord să-și împărtășească părerea:

”Un eveniment plin de surprize și emoții a fost Gala Voluntarilor 2017, la care am avut plăcerea sa fiu prezentă și eu.  Am fost plăcut surprinsă în momentul în care am fost premiată pentru inițiativă și creativitate în acțiunea de voluntariat. Am fost copleșită de emoții și invadată de o bucurie deosebită. Pentru toate acestea, țin să mulțumesc coordonatorilor de la Centrul de Tineret Orhei , care sunt îndrumătorii noștri în viață. Vă mulțumesc din suflet.” ne spune Dănilă Nadejda, premiată pentru inițiative de voluntariat. 

Deseori m-am confruntat cu stereotipul că acțiunile de voluntariat se inițializează doar de categoria feminină, acesta este un lucru greșit, deoarece și băieții au spiritul de voluntar sârguincios:

”Festivalul a fost super! Toată lumea a fost cu zâmbetul pe față înainte și după premiere! Organizatorii s-au gândit la cum să ne ridice dispoziția, cum să facă evenimentul super interesant.” a relatat Nikita Chetraru, elev al Liceului Teoretic „Aleco Russo” din Orhei, premiat la categoria Debut reușit. 

Am plecat de la eveniment cu cele mai magnifice sentimente, care m-au frapat profund. Nu m-am așteptat niciodată că voi ajunge până aici, am ajuns în sfârșit să mă simt mândră de mine, toate acestea datorită oamenilor care au fost alături de mine mereu. Odată ce ai experimentat voluntariatul, e greu să spui „Nu” când ţi se cere ajutorul, e un sentiment tare fain, îţi dă o satisfacţie aparte. Îndemnul meu este să faceți voluntariat, acesta îți deschide noi orizonturi și îți oferă noi posibilități. 

Grițco Nadejda, este elevă în clasa a 8-a la Gimnaziul ”Vasile Lupu„ din satul Susleni, raionul Orhei.

Rodica Caimac, președinta Consiliului Raional al Tinerilor din Orhei, studentă la Colegiul Pedagogic ”Vasile Lupu” din Orhei, câștigătoarea a mai multor premii naționale, a fost nominalizată deja a 5-a oară la categoria: Voluntarul Anului: ”E foarte interesantă viaţa de voluntar, dar simt o responsabilitate mult mai mare acum după toate aceste premii, deoarece trebuie să muncesc mult mai mult, ca să fiu un exemplu bun de urmat pentru alți tineri din localitatea mea și o mândrie pentru coordonatorii mei.”
 

Anul acesta coordonatorii din cadrul Centrul de Tineret Orhei, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor , Asociația Umanitară ,,Filantropia  Creștină’’, Consiliul Consultativ al Copiilor din Orhei au desemnat voluntarii premianți.

Voluntarii anului:

  1. Felicia Mişin
  2. Andrei Frăţescu
  3. Rodica Caimac
  4. Daniela Gorgos
  5. Maria Babei
  6. Lidia Cociorvă
  7. Alexandru Erhan
  8. Victoria Brădescu
  9. Oleg Tihon
  10. Ana Gîndac
  11. Mariana Pălărie
  12. Aurelia Obreja

Pentru iniţiative de voluntariat:

  1. Claudia Gherţescu
  2. Nadejda Dănilă
  3. Nadejda Griţco
  4. Zina Marulea
  5. Cristian Brădescu
  6. Pîntea Dumitrița

Implicare activă în derularea activităţilor de voluntariat:

  1. Valeria Boţan
  2. Ana Uţică
  3. Madlena Călugăreanu
  4. Doina Brătuţel
  5. Dumitru Sănduţa
  6. Onorina Mutu

Debut reuşit:

  1. Ana Călugăreanu
  2. Elena Eşanu
  3. Daniel Marandici
  4. Nichita Chetraru
  5. Ana Cucereanu
  6. Valac Dorin
  7. Munteanu Ana
  8. Alexandra Pantalon
  9. Dragoş Druguş-Cel mai tînăr voluntar

Pentru suport în realizarea activităţilor de voluntariat:

  1. Lilia Coroleţcaia
  2. Ina Negruţă
  3. Tatiana Topală
  4. Cristina Lozan
  5. Svetlana Matvievici
  6. Matt Vu
  7. Cornel Ababii

Voluntarii au primit cadouri din partea Centrului de Tineret Orhei și premii bănești oferite de Serviciul Tineret si Sport Orhei. La Gală au fost prezenți președintele Raionului Orhei, Tudor Golub și șeful Serviciului Tineret și Sport, Victor Gherman și alți oaspeți.

Cum spuneam la Motivat.OR, cea mai mare valoare a noastră sunt oamenii, iar pe cei cu sclipire în ochi, spirit civic în suflet și cu dorință de implicare și schimbare, merită să-i încurajăm, să-i susținem și să-i promovăm, ca să devină un exemplu pentru semenii lor.

Cele care stau în spatele succesului acestor tineri activi, sunt distinsele doamne și domnișoare de la Centrul de Tineret Orhei: Corina Erhan, Silvia Mudrea, Rodica Chicuș, Tatiana Arnăut și Rodica Bulhac, care merită toată recunoștința și admirația noastră!

Voi merge la Centrul de Tineret să-mi iau și eu diploma, nu știam că vor fi premiați și voluntarii ”veterani” 😀 .

Credit foto: Cristina Lozan, care a fost și ea premiată la Gala Voluntarilor din Orhei 2017, pentru suport în realizarea activităților de voluntariat.

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *