Oameni care mă inspiră – Ovidiu Slătineanu

By  |  0 Comments

Spuneam că cea mai mare realizare a mea din anul trecut (ha, cum suna asta 🙂 ) sunt oamenii pe care i-am cunoscut. Mă simt onorată să-i am printre prieteni, pe o parte doar pe facebook, pe alţii şi în afara lui. În 2015 am hotărât să încep o serie de articole, despre oamenii care mă inspiră, oamenii care vor şi pot schimba lumea. Vreau să-i cunoşti şi tu.

Ovidiu Slătineanu e „ochiul” Piatra Neamţului, pictor, fotograf, pasionat de civilizaţia Cucuteni, om cu suflet de român adevărat, care merită să fie apreciat şi respectat. Are un vis măreţ, vrea să schimbe brandul turistic al României, frunza (actualul logo) nu e o caracteristică pt un popor milenar, pentru asta a iniţiat o campanie de rebraning a României, vrea să scoată în faţă simbolurile civilizaţiei Cucuteni şi să le aşeze unde le e locul, pe tricolor.

ovidiu -portret

foto credit: Andrei Chirvas

Ne-am cunoscut la marele eveniment al bloggerilor, #priNeamt”, am urcat împreună pe muntele Ceahlău, în timp ce noi ne trăgeam sufletele, el a scos aparatul foto şi a creat această operă de artă (e pre puţin să-i spun fotografie). „Vedere de pe Toaca” a devenit cea mai apreciată fotografie a sa, din 2014 ( Like 11 700 , share 2 325), distribuită de Discovery România, a fost şi câştigătoarea locului 1 la concursul foto:„Atracții turistice şi locuri inedite din Neamț”.

ovidiu-toaca

Vârful Toaca, muntele Ceahlău

Filmul „Piatra Neamt Timelapse”, creat de Ovidiu Slătineanu, în infotripul priNeamt, este câştigătorul locului 2 la concursul „PoVeste din Romania”, cu acest filmuleţ va reprezenta în acest an România la Expoziţiile Internaţionale de la Stuttgart şi Milano.

În 2013 a înfiinţat Asociatia Interdisciplinară Neokoolt, împreună cu echipa administrează pagina de facebook Cucuteni, produc filmuleţe cu caracter documentar, fotografii de muzeu, trimit comunicate către alte pagini, asociatii pentru a face cunoscută cultura cucuteni-tripolie, iar cel mai bine se pricep la imagine, membrii asociatiei vin din zona artelor plastice şi a turismului.

conferinta

Ovidiu la o conferinţă, vorbind despre civilizaţia Cucuteni

RomânIA mea e un film patriotic creat de Neokoolt, dedicat tuturor românilor, care îşi iubesc neamul şi promovează valorile naţionale. Urmăriţi-l.

În 2015, luptă în continuare, pentru schimbarea brandului de turism, iar la nivel local continuă procesul de branding ” Goddess City”. La toamnă vor să organizeze” Festivalul de ritualuri antice cucuteniene FRAC”, să amplaseze statui cucuteni în sensurile giratorii din Piatra Neamţ.

Împreună cu colegii, adună material pentru marele documentar despre Cucuteni, la care lucrează de un an şi speră să-l ducă la bun sfârşit, prin 2016, ca să poată fi difuzat pe National Geographic.
curtea domneasca- ovidiu

Curtea Domnească, Piatra Neamţ

noaptea-piatra

Noaptea din Piatra

Primul răsărit din 2015, Piatra Neamţ

Primul răsărit din 2015, Piatra Neamţ

Sunt fascinată de pasiunea sa pentru istorie, m-a făcut să caut şi să cunosc mai multe depsre civilizaţia Cucuteni. Îi port un respect aparte pentru ambiţia, devotamentul şi dragostea de ţară, iar pozele lui îmi alină mereu dorul de #priNeamt.

În 2015, îl invit pe Ovidiu la noi în Orhei, vreau foarte mult să organizăm o conferinţă despre Civilizaţia Cucuteni, să cunoască şi orheienii mai multe despre istoria strămoşilor noştri.

Îi doresc un an magic, să inspire cât mai multă lume, aşa cum m-a inspirat pe mine.

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *