Noua mea pasiune – bicicleta
Mai ții minte când te-ai urcat pentru prima oară pe o bicicletă? Nu-mi amintesc cât de repede am învăţat să-mi țin echilibru pe bicicletă, dar ştiu că era o activitate obligatorie în curte. Nu ştiai să mergi pe bicicletă, nu făceai parte din gaşcă.
Pe la 10 ani, ne-am mutat cu traiul în altă parte. Acolo, altă gaşcă, alte provocări la care trebuia să fac faţă. Nu aveam o bicicletă a mea, aşa că mă chinuiam să merg pe cea a tatălui meu (cine a mai mers mai întâi printre ramă, că nu ajungea la pedale să ridice mâna în sus să lase un comentariu pe blog 😀 ).
Vara mergeam des cu bicicleta la vilă, motivaţia de a face cei 10 km tur/retur, erau cireşele dulci din vârful copacului :D.
Din păcate, în viaţa mea de om matur nu prea a fost loc pentru bicicletă. La Chişinău (unde am stat mai mult de 10 ani) nu aveam bicicletă, dar nici nu prea aveam timp şi interes pentru a avea una. 
În 2014, am acceptat să particip la un tur pe biciclete organizat cu ocazia lansării traseului proaspăt renovat, Sărăteni-Soroca. Am fost atunci o gaşcă mare de bloggeri – bicicliști, cu care am pedalat împreună +17 km pe noul drum. (Țin minte cu câtă statisfacție morală am coborât de pe bicicletă la finalul cursei.) 
Am mai ieşit cu bicicleta pe străzile Bucureştiului şi cam atât.
Dorinţa şi inspiraţia de a descoperi lumea pe două roți, vine de la Radu Păltineanu, românul care traversează Americile pe bicicletă, din Alaska, spre Țara de Foc. Îl urmăresc cu mare interes şi îl admir pentru curajul de a porni în aşa o expediţie. Acum e prin inima Anzilor ecuadorieni.
Radu, îţi mulţumesc pentru inspiraţie şi încurajări!
Anul trecut am făcut cunoştinţă cu Eduard Dovicenco, preşedintele Clubului de ciclism montan din Moldova MTB.md. De la el am aflat noţiunile MTB, XCM, etc. În acest an am avut ocazia să cunosc comunitatea de ciclişti din Moldova şi să descopăr secretele din bucătăria organizării unui maraton internaţional de ciclism montan.
Nu a durat mult timp până când a apărut o nouă „prietenă” în viaţa mea :D.
La începutul verii, am urcat pentru prima oară pe bicicletă şi am mers pe drumurile din Chişinău. Că am avut emoţii e puţin spus :D! Am stat cu mâinile încordate pe ghidon toată „lecţia”, dar norocul meu a fost că am avut un profesor foarte de bun :), care a avut răbdare şi mi-a explicat în detaliu cum e cu mersul pe bicicletă prin oraş.
A doua zi, profesorul meu, Valeriu Istrati, împreună cu o gaşcă de ciclişti, mă aşteptau la „examen”. Am acceptat provocarea să merg cu ei într-o expediţie organizată de Exitpoint.md. Ei vor să găsească cel mai potrivit traseu pe off road, din Chişinău, spre Orheiul Vechi, iar această călătorie a făcut parte din epata de pregătire. 
Primii mei +50 km au fost de neuitat!
Singură, prin Chişinău, printre maşini şi pietoni, cu casca pe cap, cu un rucsac în spate şi o frică mare de necunoscut în faţă – aşa începuse aventura mea pe bicicletă!
Fiind cea mai neexperimentată, rămâneam mereu în urmă, iar faptul că lângă mine era cineva care mă susținea, m-a ajutat ajutat să prind la curaj şi să-mi depăşesc limitele.
Cu fiecare kilometru pedalat, prindeam la curaj şi simțeam cum mi se trezesc noi forţe (de care habar nu aveam că le am :D), iar după +15 km am reuşit să mă relaxez şi chiar să primesc plăcere de la cursă.
Înapoi a fost un pic mai uşor, lasasem frica pe malul râului Ichel, unde am făcut popasul.
Le sunt recunoscătoare oamenilor care m-au ajutat şi m-au făcut să mă simt parte din grup. Energia şi atitudinea lor pozitivă au contribuit la siguranţa şi confortul meu psihologic (Mulţumesc, Andrei, Valeriu şi întreaga echipă!).
A doua zi, mă aşteptam să nu pot merge, să fac febră musculară, dar nu a fost chiar aşa de rău :D, ba din contră, mă simţeam mult mai bine fizic. Satisfacţia morală de după acei +50 km a fost mult mai mare decât toată durerea fizică, vânătăile şi muşcăturile de ţînţari :D.
M-am autodepăşit, mi-am demonstrat că pot mai mult decât credeam, că limitele şi fricile sunt doar în capul nostru, iar sentimentul de libertate, trăit în timpul mersului pe bicicletă, merită tot efortul!
Nu am atât de mult timp liber ca să-l acord noii mele pasiuni, încerc să profit la maxim de acele câteva ore de libertate, pe 2 roţi.
Victor şi Marina sunt alţi 2 complici sau mai bine zis, colegi de aventură. Ei, de asemenea, sunt mult mai experimentaţi decât mine şi le mulţumesc că nu mă lasă singură pe traseu :). 
Mersul pe bicicletă m-a învăţat să cred în forţele proprii, să savurez adevărata libertate şi scap de frici! Ştiu că adevăratele senzaţii abia mă aşteaptă, iar eu sunt gata să le primesc în viaţa mea de om activ.
Recomand la toată lumea care vrea să-și schimbe modul de viaţă, să-și ia o bicicletă ;)!
Credite foto: Victor Garștea și Valeriu Istrati
Pingback: Cine mă protejează în vacanțe (Foto) P - Orheianca.eu