Cum a fost la Mountain Bike Marathon Orheiul Vechi XCM 2018

By  |  0 Comments

În prima sâmbătă a lunii mai, pasionații de ciclism, atât profesioniștii, cât și amatorii, își dau întâlnire la Orheiul Vechi, deja al treilea an, pentru a participa la un marathon pe două roți.  Mountain Bike Marathon Orheiul Vechi XCM 2018 s-a desfășurat pe 5 mai pe teritoriul raionului Orhei, cu startul şi finişul la intrarea în satul Trebujeni. 

Evenimentul a fost organizat de către clubul Sportiv de Ciclism MTB.MD, cu susținerea Consiliului Raional Orhei și a Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei. Competiţia sportivă are ca scop promovarea sportului, a modului sănătos de viaţă, dar şi valorificarea potenţialului turistic al raionului Orhei şi a turismului de aventură. 

La competiție au participat 242 de cicliști din Moldova, România, Ucraina, Rusia, Franța și Olanda. 

Participanţii au avut posibilitatea să aleagă unul dintre cele două trasee, fie, cel lung, de 68 km, care trece prin prin satele Trebujeni, Butuceni, Morovaia, Brănești, Furceni, Ivancea, Piatra, Pohărniceni, Jăloboc, sau varianta scurtă a traseului, de 45 km. La traseul lung s-au aventurat 47 de ciclişti, din cei 200 înscriși la competiție. 

Noutatea din acest an a fost cursa FUN de 19 km, la care au participat 42 de pasionați ai ciclismului montan. A fost o cursă de încurajare pentru amatorii care nu erau gata pentru cursa scurtă de 45 km. Printre participanții la cursa FUN a fost și Ovidiu Crestin din Chișinău, un tânăr de doar 12 ani, care a parcurs toată distanța împreună cu tatăl său.  

La finalul cursei au fost puse la bătaie mai multe premii oferite de către sponsorii evenimentului. Premiul mare a fost o bicicletă Giant ATX 1 – 27.5 în valoare de 10500 lei, oferit de un salon de biciclete din Chișinău. 

Toți participanții au savurat câte o zeamă tradițională, gătită cu grijă de bucătăresele de la Vila Roz, din satul Trebujeni. 

Vinăria Asconi a oferit câștigătorilor câte o sticlă de spumant din noua gamă „Uneori”.

La buna desfășurare a evenimentului au contribuit și în acest an, voluntarii de la Centrul de Tineret Orhei. 

Organizatorii, Eduard Dovicenco şi Serghei Cuşmaunsa îşi propun ca acest eveniment să devină o tradiţie, la care să participe un număr tot mai mare de ciclişti străini. În fiecare an, la începutul lunii mai, să organizeze o nouă ediţie a Mountain Bike Marathon «Orheiul Vechi» XCM, valorificând astfel potenţialul turistic al Orheiului Vechi. 

Evenimentul a fost inclus în Calendarul cultural-turistic „Pomul Vieții” 2018, care conține 27 de evenimente ce valorifică tradițiile milenare ale țării noastre. Calendarul este parte a campaniei de promovare a sectorului turismului #Fiioaspetelenostru, iar evenimentele incluse în calendar sunt susținute de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, Asociația Națională Pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM), Oficiul Național al Viei și Vinului și parteneri privați. 

Mountain Bike Marathon «Orheiul Vechi» XCM 2018 este locul unde sportul şi turismul de aventură îşi dau întâlnire pe biciclete.  

Felicitări câștigătorilor! Aici găsiți rezultatele competiției.

Sper să ne vedem și la ediția din 2019.

Galerie foto Vlad Andreev

Galerie foto Cristina Lozan

Impresii de anul trecut.

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *