Suntem nişte”roboţi fără suflet” şi mimăm fericirea
În jurul nostru sunt atâţia oameni nefericiţi, e plină lumea de cei care îşi plâng de milă, suferă şi caută vinovaţii la cele ce li se întâmplă. Visăm să fim fericiţi, sperăm, dar nu facem nimic, nu acţionăm.
E mult mai ușor să construim garduri în jurul nostru, să ridicăm bariere, să punem sârmă ghimpată, să ne închidem sufletul într-o carapace și să pretindem că suntem bine. Ne trasformăm în „roboţi fără suflet” şi mimăm fericirea.
De ce oare suferim? Pentru că suntem nişte laşi şi ne e frică să iubim!
Vrem să fim fericiți, dar fugim de dragoste. Vrem să fim iubiți, dar nu ne deschidem sufletul. Vrem multe, dar nu facem nimic.
Iar când dragostea zboară spre tine, sparge toate „protecțiile” și intră la suflet, nu ești în stare s-o primești, pentru că frica de eșec e mult prea mare.
Și ce dacă ai suferit din dragoste, o dată, de două ori, de sute de ori, nu te opri! Învaţă lecţiile din greşelile trecutului, caută-ți sufletul pereche, dă-i o șansă, deschide inima și lasă dragostea în ea. Aruncă o semință de speranță acolo, poartă-i de grijă în fiecare zi și vei vedea cum va încolți, va crește și va înflori.
Noi vrem tot, fără să oferim nimic, iar dragostea funcționează după alte legi, OFERĂ și vei PRIMI.
Te-ai întrebat ce faci în fiecare zi pentru fericirea voastră? Cât de mult ai oferit (și aici nu vorbesc de cadouri materiale)? Uneori un simplu „cum te simți?” întrebat sincer și o îmbrățișare, un mesaj de încurajare, o floare ruptă de pe un câmp pot face minuni.
Dragostea e simplă, ea este sau nu e. Noi o complicăm, transformându-ne în „roboţi fără suflet”.
Deschide sufletul și lasă dragostea să-și facă loc în inima ta! Curaj!
Acest articol a fost publicat şi pe Allfun.md.