Jurnal de #Gustar2017

By  |  1 Comment

De când am aflat ca Gustarul se întoarce la Orheiul vechi, mi-am eliberat programul şi am început să mă pregătesc moral pentru cel mai aşteptat eveniment al verii. 

În acest an mi-am dorit să stau în cort (că tot mă plimb cu sacul de dormit şi cortul albastru după mine :D) şi pot să spun că a fost cea mai bună decizie. Mulţumesc, celor de la Exitpoint.md că m-am primit în tabăra lor din Outdoor Village ;).

După o amplă campanie de promovare pe facebook (Bravo echipei responsabile de promovarea online. La mine în feed, fiecare a treia postare era despre Gustar), nici nu aveam cum să ratez acest eveniment.

Ce-am făcut la Gustar 2017?

Vineri – noaptea provocărilor

– am venit cu bicicleta (22 km din Orhei)

– am dormit 3 nopţi în cort

– m-am trezit înaintea soarelui sâmbătă dimineaţa

– i-am susţinut pe participanţii la EcoRun

– au făcut yoga

– am mâncat mic dejun gătit în bucătăria taberei

– am făcut duş (da, în zona de camping au fost duşuri şi lavoare)

– m-am întors acasă cu bicicleta (să nu faceţi ca mine :D, m-am pornit la amiază, când soarele era cel mai hot şi au cam ieşit scântei de la dragostea noastră fierbinte :D)

– m-am întors mai spre seară (deja cu maşina)

– am fost într-o excursie pe stâncile de la Orheiul Vechi

– am admirat apusul

– am dansat pe acordurile celor de la Gândul Mîței, simţind energia Gustarului de sus, de pe stâncă

– m-am întâlnit cu muuultă lume cunoscută, aveai impresia că toţi prietenii de pe facebook sunt la Gustar :))

– am socializat un pic cu cei de la cortul diasporei (mi-aș fi dorit să stau mai mult cu ei)

– am dansat la Koza Mosta până mi-am întins muşchii de la un picior (probabil corpul meu a decis să-mi transmită un semn ca nu mai vrea atâta activitate şi că ar trebui să trec la etapa de relaxare 😀 )

– abia spre seară m-am liniştit lângă cort și mi-am dat seama că Gustarul din acest an e diferit ?, iar această diferență a făcut-o atitudinea organizatorilor (fiecare detaliu era bine pus la punct şi chiar nu am simţit vreun disconfort)

Duminică a fost ziua dominată de o lene colectivă 😀

– dimineaţă – yoga, la amiază – leneveală şi tolaneală pe iarbă 😀

– mai spre seară am zis să încerc pe pielea mea activităţile de la Gustar

– mi-au cautat echilibru 😀

–  m-am căţărat pe perete

– cel mai mult m-a intrigat orietarea sportivă (să ne fi văzut cum alergam printre conuri şi cât azart aveam fiecare, zici că luptam pentru un loc pe podium, la olimpiadă :D)

– mi-am luat o carte de la Bestseller şi chiar am citit câteva pagini

– e prima oară când n-am mănâncat carne la Gustar (nu-mi era poftă)

– am mâncat cele mai bune paste gătite de chef Valeriu 😉

– iar dans, iar ţopăială, iar nebunie (headlineri pentru mine au fost Zdob şi Zdub, după evoluţia lor, m-am retras la corturi) 

– n-o să vă vină să credeţi, dar noi în Outdoor Village am avut şi cinematograf :), iar când s-a lăsat liniştea peste Gustar, noi ne-am pus un film şi am continuat distracţia 🙂

– pentru mine, momentul de aur al Gustarului a fost răsăritul de luni dimineaţă ? (mi-am umplut „borcanul” de pe raftul clipelor trăite intens şi am simţit din plin, adevarata energie a festivalului)

PS: L-am căutat pe Igor 😀 (dacă vreţi să aflaţi povestea #UndeiIgor veniţi la anul cu cortul la Gustar :D)

Gustarul e cel mai mare festival din Moldova, care vine să fie pe placul, atât oamenilor care vor distracţie, tânț-tânț, veselie, nebunie, energie, cât şi pentru familii cu copii, care îşi doresc activităţi pentru cei mici şi odihnă liniştită pentru cei mari.

Mâncare tradiţională şi nu doar, porumb copt, limonadă, sucuri, bere, vin, dar şi cocktail-uri diferite au fost savurate din plin. La cea mai mare căutare a fost îngheţata (am mâncat vreo 4 :D).

Despre praful de pe drumul de la parcare până la festival nu mai scriu, că toată lumea a trecut prin el şi organizatorii sunt sigură că au citit toate pretenţiile. Poate se găseşte până la anul o soluţie şi pentru calea de acces.

Nu prea am înţeles care a fost faza cu YardSale-ul de lângă parcare :/.

Mi-a lipsit vocea lui Valy Boghean de pe scenă.

La anul mi-ar plăcea să dansez sunt ritmurile celor de la Subcarpaţi.

Chiar dacă în acest an nu am fost cu Lia-Anastasia la Gustar, am apreciat grija faţă de copii. Erau multe activităţi pentru cei mici, chiar şi o grădiniţă, sunt sigură că ei i-ar fi plăcut.

Locul festivalului Gustar e la Orheiul Vechi! Oriunde în altă parte, el va fi doar un festival ordinar, farmecul Gustarului este energia şi vibe-ul lăsat în urmă de strămoşii noştri, cu care te poţi conecta aşa uşor, doar Orheiul Vechi.

Gustarul nu este despre mâncare, băutură şi muzică, e mult mai mult decât atât! Te poţi conecta cu energia Gustarului doar dacă eşti pregătit s-o primeşti!

Nu-ți fă aşteptări, vino cu inima deschisă şi lasă-te dusă de vibraţiile evenimentului. Asta e valabil pentru toate evenimentele la care participi.

Cu Gustarul am petrecut vara, acum e timpul pentru Festivalul Medieval de la Vatra, cu care vom începe toamna!

Acesta a fost Gustarul meu, al tău cum a fost? #Gustar2017

Foto: Valeriu Istrati

Comentarii

1 Comment

  1. Pingback: Hai pe covor să-l ascultăm pe Valy Boghean - Orheianca.eu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *