Vino la Run Pink Orhei și susține femeile bolnave de cancer
Sâmbătă, 20 aprilie 2019, se va organiza maratonul Run Pink Orhei. Se va alerga împreună pentru a susține femeile care luptă cu cancerul mamar în Republica Moldova.
Evenimentul Run Pink Orhei se va desfășura pe teritoriul Stadionului Raional Orhei, între orele 10 și 13.00.
Ce este cursa Run Pink?
O cursă de 2,5 – 5 km, alergat sau marș, la care poți participa împreună cu prietenii, familia, copii, sau colegii de serviciu.
Pentru copii se va organiza o cursă specială: ștafeta de 100 și respectiv 200 metri.
Costul biletului – 80 lei. Biletele pot fi procurate fizic de la: Victoria Dontov – Orhei, Dorina Sorochin – Chișinău, Cristina Mastac – Chișinău.
* În ziua evenimentului biletele vor fi în valoare de 100 lei.
Copii până la 7 ani – participă gratuit.
La acest eveniment pot participa atât amatorii, cât și profesioniștii.
Nota bene: din banii colectați în urma vânzării biletelor organizatorii vor facilita fabricarea perucilor din păr natural care vor fi distribuite gratuit femeilor ce înfruntă cancerul mamar.
Tot la acest eveniment poți dona cosița ta.
Run Pink pentru că îți pasă!
Organizatori: Run Pink Moldova împreună cu „Nicio zi fără lectură” – club de lectură din Orhei.
—
În Orhei continuă campania „Donează cosița, primește o carte”, inițiată de Clubul de lectură „Nicio zi fără lectură”.
—
Am participat la prima ediție organizată la Chișinău și mă bucur foarte mult că buna mea prietenă, Victoria Donțov, a adus acest eveniment de sensibilizare și solidarizare, în Orhei.
Vin cu o sugestie pentru cei plecați peste hotare, cumpărați bilete și îndemnați-vă prietenii de acasă să alerge pentru voi. Apropo, cine vrea să alerge în locul meu?