Primăvara care m-a învățat să iubesc zăpada

By  |  0 Comments

Sunt o leoaică născută vara, care preferă zilele fierbinți și serile lângă o sobă în care trosnește focul. (Sunt o friguroasă care doarme iarna în ciorapi și vara învelită cu plapuma de iarnă 😀 .). Cam greu mă scoți pe ger să fac ceva pe afară, dacă ies, atunci se lasă cu nebunii 😀 . 

Am simțit gustul iernii la schi în Bansko, Bulgaria (unde n-a contat că termometru arăta -12 grade 😀 ). Atunci mi-am depășit frica și am primit în viața mea o nouă pasiune – schiatul! Am înțeles că viteza schiurilor poate sfida gerul și așa am început să iubesc iarna la -12.

În Austria, m-am lăsat cucerită de piscinele exterioare, am ieșit din zona de confort (a se citi, din jacuzzi 😀 ) și am înotat la -10 (poate chiar mai rece, că n-am mai ținut cont). A fost cea mai memorabilă senzație din această iarnă, pe care aș mai trăi-o!

Ne-am obișnuit ca după luna februarie să mai ningă de câteva ori în martie, până baba Dochia își va scutura toate cojoacele și gata, să vină primăvara adevărată cu miros de caiși înfloriți și cu pisici care fac băi de soare.

Ei bine, în 2018 avem parte de o abatere de la calendar. La mijlocul lui martie am avut parte de cea mai frumoasă iarnă, cu multă zăpadă și ger.

Conservatoarea din mine s-a revoltat și a protestat față de acest fenomen ciudat, până în ziua când mi-am dorit să fac niște poze „de primăvară”. L-am contactat pe Vlad Andreev și am pus-o repede de o ședință foto pe aleile din Chișinău, chiar de ziua fericirii.

Ningea, erau vreo -5 grade, dar noi eram de neoprit :D. S-a întâmplat ceva în sufletul meu, în acele clipe magice! Pur și simplu am acceptat ninsoarea de primăvară și am lăsat-o să intre în viața mea, m-am adaptat la realitate și pentru prima oară am savurat un fenomen, pe care nu doream să-l accept.

Primăvara 2018 ne testează gradul de flexibilitate și adaptare, ne provoacă să trăim cu prezentul, să acceptăm realitatea așa cum e ea și să savurăm din plin fiecare clipă. Fericirea noastră depinde de viteza cu care ne adaptăm noilor provocări ale vieții. Vă doresc să vă bucurați de viață și să vă transformați zilele banale, în amintiri de neuitat!

Există mari șanse ca mâine să se topească toată zăpada, iar în câteva zile să vină „vara” :D. Natura este imprevizibilă, iar nouă ne rămâne doar să fim flexibili, să ne adaptăm și să ne vedem de fericirea noastră cea de toate zilele.  

Tu în ce relație ești cu primăvara asta? 😉

Foto: Vlad Andreev

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *