Gala Turismului 2018 – lista câștigătorilor

By  |  0 Comments

În Republica Moldova, turismul e la el acasă! Au demonstrat-o laureații Galei Turismului 2018 – persoane și organizații, care s-au implicat activ, pe parcursul ultimului an, în dezvoltarea și consolidarea sectorului, prin punerea în valoare a destinațiilor turistice, a bucătăriei și vinurilor moldovenești, a ospitalității poporului nostru sau a tradițiilor seculare în materie de dans, muzică sau meșteșugărit.

Evenimentul emblematic pentru industria turismului, ajuns la ediția a III-a, avut loc în data de 23 martie, în prezența mai multor oficiali de rang înalt și reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în RM. Gala anuală este organizată de Federația de Promovare a Turismului din Republica Moldova, în colaborare cu Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM) și Asociația Patronală a Industriei Turismului, cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei și a organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exporturilor din Moldova (MIEPO). 

 

Gala Turismului 2018 a celebrat cele mai importante realizări din sectorul turistic și a răsplătit eforturile celor mai notabili promotori ai acestuia. Astfel, 400 de participanți au luptat pentru titlul de „cel mai bun”, în 20 de categorii: de la „Top 10 agenții de turism”, „Top 10 destinații turistice” sau „Top 10 unități de cazare” până la „Top 10 bucate tradiționale”, „Top 10 vinuri moldovenești” sau „Top 10 restaurante locale recomandate străinilor”. Voturile publicului, exprimate pe pagina www.galaturismului.md, au format 30% din rezultatul final, decizia juriului – 40%, iar cea a grupului de experți – alte 30%.

Iată primii trei câștigătorii din fiecare categorie, care au acumulat cel mai mare punctaj:

Categoria: Proiecte de dezvoltate a turismului din Republica Moldova

Locul I – Fii Oaspetele Nostru

Locul II – Lansarea noului Spot de Promovare a Turismului

Locul III – Crearea Centrul de Informare pentru Turiști

Categoria: Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în afara Chișinăului

Locul I – Agro Pensiunea Butuceni

Locul II – Hotel Purcari

Locul III – Hanul lui Hanganu

Categoria: Branduri care promovează turismul din Republica Moldova

Locul I – Pomul Vieții

Locul II – Cricova

Locul III – Wine of Moldova

Categoria: Evenimente care generează flux de turiști străini

Locul I – Ziua Națională a Vinului

Locul II – DescOperă

Locul III – Festivalul Marțisor

Categoria: Destinații turistice recomandate turiștilor străini

Locul I – Orheiul Vechi

Locul II – Cramele Cricova

Locul III – Castelul Mimi

Categoria: Vinuri din Republica Moldova recomandate turiștilor străini

Locul I – Negru de Purcari

Locul II – Cricova Cuvee Prestige Brut

Locul III – Roșu de Bulboaca – Castel Mimi

Categoria: Vinării din Republica Moldova recomandate turiștilor străini

Locul I – ASCONI

Locul II – ETCETERA

Locul III – CRICOVA

Categoria: Ambasadori ai turismului din Republica Moldova

Locul I – Ansamblul ”JOC”

Locul II – Eugen DOGA

Locul III – Carla’s Dreams

Categoria: Transportatori avia care operează curse în Republica Moldova

Locul I – Turkish Airlines

Locul II – Austrian Airlines

Locul III – Wizz Air

Categoria: Agenții de turism receptor din Republica Moldova

Locul I – Solei Turism

Locul II – Tatrabis

Locul III – Best Moldova

Categoria: Surse media de promovare a turismului din Republica Moldova

Locul I – moldova.travel

Locul II – orheianca.eu

Locul III – diez.md

Categoria: Oameni ai turismului receptor din Republica Moldova

Locul I – Veronica RAEȚCHI – TOMESCU

Locul II – Cristina FROLOV

Locul III – Anatolie BOTNARU

Categoria: Meșteri populari care promovează Republica Moldova

Locul I – Vasile GONCIARI

Locul II – Tatiana POPA

Locul III – Maria CRISTEA

Categoria: Transportatori auto care operează curse în Republica Moldova

Locul I – Eurolines

Locul II – Alverstur

Locul III – Pasager.md

Categoria: Ghizi de turism din țară recomandați turiștilor străini

Locul I – Elena SCOBIOALĂ

Locul II – Nicolae BULAT

Locul III – Natalia COJUHARI

Categoria: Unități de cazare turistică din Republica Moldova amplasate în Chișinău

Locul I – Radisson Blu Leogrand Hotel

Locul II – Nobil Luxury Boutique Hotel

Locul III – Berd’s Design Hotel

Categoria: Restaurante recomandate turiștilor străini

Locul I – La Plăcinte

Locul II – Popasul Dacilor

Locul III – La Taifas

Categoria: Agenții de turism emițător din Republica Moldova

Locul I – Voiaj Internațional

Locul II – Toco Tur

Locul III – Solei Turism

Categoria: Oameni ai turismului emițător din Republica Moldova

Locul I – Afanasie EȘANU

Locul II – Igor MÎRA

Locul III – Tatiana MIRON

Categoria: Bucate îndrăgite de turiștii care vizitează Republica Moldova

Locul I – Plăcinte

Locul II – Sarmale

Locul III – Zeamă

Conceptul de Gală a Turismului își propune să identifice punctele forte ale sectorului turistic din Republica Moldova și să le promoveze nu doar la nivel internațional, printre turiștii și investitorii de peste hotare, dar și la nivel local. Obiectivul organizatorilor este ca fiecare cetățean să cunoască cel puțin 10 atracții turistice ale Moldovei, pe care să le recomande străinilor care vor vizita țara noastră. Pe termen lung, Gala Turismului urmează să se transforme într-o platformă care să promoveze inițiativele și reformele sustenabile din industria turismului din Republica Moldova.

Felicitări tuturor câștigătorilor!

Citiți aici mai multe impresii de la Gala Turismului 2018.

 

Comentarii

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *